Acordul privind prelucrarea datelor
Acordul privind prelucrarea datelor

Societatea de asigurări “Acord Grup” S.A. conștientizează și împărtășește dreptul individului de a controla propriile date cu caracter personal și importanța protecției lor. Oferirea de client a datelor cu caracter personal este un act de încredere din partea clientului, iar “Acord Grup” S.A. va lua măsurile necesare pentru a justifica încrederea acordată.

Conform Legii privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, date cu caracter personal constituie orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă (subiect al datelor cu caracter personal). Persoana identificabilă este persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, prin referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, cu excepția prelucrărilor menționate expres în Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimțământul în mod neechivoc pentru această prelucrare.

În conformitate cu prevederile Legii privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, Societatea de asigurări “Acord Grup” S.A. colectează datele cu caracter personal în scopuri determinate, explicite și legitime pentru a le prelucra într-un mod compatibil cu aceste scopuri.

Societatea de asigurări “Acord Grup” S.A. colectează datele în vederea prestării serviciilor de asigurare și în alte scopuri corelate pentru realizarea obiectului de activitate principal. Datele personale ale clienților sunt prelucrate numai în măsura necesară îndeplinirii scopurilor interne și legale ale Societatea de asigurări “Acord Grup” S.A. cu respectarea tuturor măsurilor legale de securitate și confidențialitate a datelor.
Societatea de asigurări “Acord Grup” S.A. colectează date cu caracter personal din documentele de identitate ale clienților și/sau prin intermediul altor sisteme.

În conformitate cu prevederile art.art.12-18 al Legii privind protecția datelor cu caracter personal nr.133 din 08.07.2011, persoana își dă consimțământul în mod neechivoc pentru această prelucrare, și dispune de dreptul de informare, dreptul de acces la datele cu caracter personal, dreptul de intervenție asupra datelor cu caracter personal, dreptul de opoziție al subiectului datelor cu caracter personal, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de acces la justiție. În scopul exercitării drepturilor prevăzute de Lege, sunteți în drept să Vă adresați cu o cerere scrisă către Societatea de asigurări “Acord Grup” S.A., MD-2038, Chișinău, bd. Decebal, 80/1 (etajul 3).

0/5 (0 Reviews)
0/5 (0 Reviews)
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că veți avea o experiență cât mai bună de navigare pe site-ul nostru.
Anumite cookie-uri sunt utilizate pentru a obține statistici agregate referitoare la vizitele pe site pentru a ne ajuta să îmbunătățim în mod constant site-ul și să răspundem mai bine nevoilor dvs.
Alte cookie-uri sunt folosite pentru a îmbunătăți performanța și a garanta securitatea site-ului.
Pagina noastra despre politica despre cookie-uri
Accepta cookie-uri